A fost alertă antiteroristă în timpul unui concert, după ce geanta unei femei a început să vibreze
Marea a fost mirarea când s-a descoperit că o jucărie sexuală a început să vibreze din senin.
Wiener Konzerthaus, a declanşat o alertă antiteroristă provocând intervenţia poliţiei, potrivit New York Post.
La acel moment, orchestra interpreta un program care includea partiturile “Idila lui Siegfried” şi “Walkyria” de Richard Wagner moment în care reprezentanţii sălii de spectacole au fost alarmaţi de un sunet suspect.
Zumzetul se auzea dintr-o geantă lăsată la garderobă astfel că poliţia a fost chemată la fața locului de urgenţă. Experţii în explozive au examinat bagajul cu un aparat cu radiaţii electromagnetice de tip „X” însă au descoperit cu stupoare că nu conţine decât o jucărie sexuală care s-a declanşat din întâmplare.
Conform presei austriece, alerta nu a provocat întreruperea concertului.
“După spectacol, servieta a fost înapoiată proprietarului şi partenerei acestuia”, a arătat poliţia într-o declaraţie pentru cotidianul Kurier. “Li s-a adus la cunoştinţă incidentul din timpul spectacolului şi ofiţerii le-au urat o seară plăcută”, au declarat oficialii.